Am fost mulțumită să îmi văd doi colegi -adevărați cavaleri, la costum- și trei colege -cochete, elegante și amabile- la organizare, îndrumând invitații la locurile lor. Mi-aș fi dorit să fac și eu parte din organizare, dar în săptămâna în care au fost selectați copiii eu eram acasă, bolnăvioară... Poate a fost mai bine așa. :)
Mi-a plăcut să văd profesorii la un loc, îmi e tare drag să îi privesc. Doamnele de sport erau tare simpatice și aproape de nerecunoscut, pentru elevii mai noi, în ținutele festive. Îmi era dor să intru în sala de teatru... De când nu am mai intrat în ea, parcă s-a micșorat.. Ori eu am crescut prea mult, ori, văzând atâtea fețe familiare din 5 în 5 oameni, s-a creat o iluzie.
Am ascultat discursurile cu oarecare nerăbdare. Cel mai mult l-am aplaudat pe fostul director care acum nu mai predă la noi. Nu l-am prins în liceu, însă îmi este tare drag, mai ales că soția sa este deosebita mea doamnă de biologie, așa că nu mi-a fost greu să împărtășesc entuziasmul și emoțiile celor care l-au cunoscut. Următorul aplaudat cu foc a fost reprezentantul elevilor :) Mi s-a părut foarte frumos să fie un copil alături de vreo 12 persoane „de elită”, ca să zic așa. A vorbit frumos.
Ce nu mi-a plăcut este că s-a pus accentul atât de mult pe performanțe care, într-adevăr, sunt grăitoare și reprezentative, într-un fel, pentru liceu. Știu că sunt importante, dar este stânjenitor ca lumea să te privească prin prisma rezultatelor obținute la concursuri și olimpiade. O doamnă - VC Consiliului Județean- a umblat pe telefon în timp ce doamna director vorbea... M-am mirat că, deși era pe scenă și se simțea privită, nu a avut niciun stres. Pe deasupra, nu a zâmbit aproape deloc! Foarte ciudat.
A urmat un moment artistic. Corul oferea o imagine frumoasă: fetele aveau fuste negre, brâu tricolor :) , ie, dar cântau prea subțire, ca niște pisicuțe :) Nu zic că e rău, dar se putea și mai bine. Au fost și trei soliste, una colegă cu mine ❤️, au voci puternice, dar nu au un timbru deosebit. De colega mea și de încă o fată mi-a plăcut foarte mult. Au mai fost și două interpretări la pian și câteva dansuri în pereche - mi-au plăcut foarte mult, admir dansatorii pentru grație și coordonare.
Am stat lângă un coleg care nu se putea abține de la comentarii, așa că am avut și reporter :) Dacă nu mă înșel, el este cel care a bătut din palme când a apărut din nou cea care prezenta programul împreună cu un băiat. Pe lângă „se călăuzează” al doamnei director grăit pe scenă, comic a fost și că doamna de chimie, fiind plictisită de discursurile formale -rar spuse din inimă-, a început să corecteze teste. Cea mai amuzantă parte a acestei situații e contrastul oferit de imaginea lăsată în urma discursurilor și imaginea mai practică a notelor proaspete. :))
Personal, îmi place liceul în care sunt, întrucât sunt elevi foarte inteligenți (nu doar deștepți) care învață în el, care au trecut printr-o selecție ca să ajungă aici, oameni mai educați. Sunt organizate atâtea evenimente și proiecte, încât e imposibil să te plictisești. Noi avem și o profesoară care ne spune cam tot ce mișcă în școală și ne-ar putea interesa: tabere, concursuri, piese de teatru, conferințe etc. Sper să se păstreze diversitatea pe care o oferă, să se găsească în fiecare generație viitori artiși și oameni de știință, să ajungă toți oameni fericiți și încrezători în ei, oameni buni, deschiși la idei noi, oameni realiști...oameni.
La mulți ani!
