Definitia iubirii

O, om! (Sfântul Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț)

O, om, ce mari răspunderi ai
de tot ce faci pe lume,
de tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la alții dai,
căci ea, mereu, spre iad sau rai
pe mulți o să îndrume.

Ce grijă trebuie să pui
în viața ta în toată,
căci gândul (pe) care-l scrii sau spui
s-a dus ... în veci nu-l mai aduni,
și vei culege roada lui,
ori viu, ori mort, odată.

Ai spus o vorbă, vorba ta,
mergând din gură-n gură,
va-nveseli sau va-ntrista,
va curăți sau va întina,
rodind sămânța pusă-n ea
de dragoste sau ură.

Scrii un cuvânt ... cuvântul scris
e-un leac sau o otravă,
tu vei muri, dar tot ce-ai scris
rămâne-n urmă drum deschis
spre moarte sau spre paradis,
spre-ocară sau spre slavă.

Ai spus un cântec, versul tău,
rămâne după tine
îndemn spre bine sau spre rău,
spre curăție sau desfrâu,
lăsând în inimi rodul său
de har sau de rușine.

Arăți o cale, calea ta
în urma ta nu piere,
e cale bună sau e rea,
va prăbuși sau va-nălța,
vor merge suflete pe ea.
Spre cer sau spre durere.

Trăiești o viață ... viața ta
e una, numai una,
oricum ar fi tu nu uita
cum ți-o trăiești vei câștiga
ori fericire pe vecie
ori chin pe totdeauna.

O, om! ce mari răspunderi ai,
tu vei pleca din lume,
dar ce ai spus prin scris sau grai
sau lași prin pilda (pe) care-o dai
pe mulți, pe mulți, spre iad sau rai
mereu o să-i îndrume.

Deci nu uita! ... Fii credincios
cu grijă și cu teamă
să lași în urmă luminos,
un semn, un gând, un drum frumos,
căci pentru toate, neîndoios,
odată vei da seamă.

Criticilor mei-Mihai Eminescu

-Poezia completă-

Multe flori sunt, dar puține
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieții,
Dar se scutur multe moarte.

E ușor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ți frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Ca şi flori în poarta vieții
Bat la porțile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veșmintele vorbirii.

De-unde iei privire clară,
Care’n liniște alege,
La gândiri menite vieții
Viața’n floare să le-o lege.

Si c’o singur-creatoare
Trăsătură de condei
Unor să le dai viața
Altor viata sa li iei.

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ți viață,
Unde ai judecătorii,
Nendurații ochi de gheață?

Ah! atuncea ți se pare
Că pe cap îți cade cerul:
Unde vei gasi cuvâtul
Ce exprimă adevărul?

Critici voi, cu flori deşarte,
Care roade n-ați adus
E ușor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.

Mihai Eminescu, decembrie 1983