Un păcat...

...este si să asculți muzică. Dar acest aspect cere o oarecare finețe duhovnicească. Desigur, in afara de o categorie de melodii, mai ales cele de dragoste / de depresie, care sunt fooarte nocive, există si muzică inofensivă, curată (să nu uităm niciodată de dreapta socoteală). Muzica este, cu toate prostiile care se difuzează astăzi, o ramură a artei, un mod de a te cultiva.

Spune-i asta colegului de clasă şi o să sară în capul tău  (în cazul în care nu te consideră puțin sărit de pe fix). Unul dintre contraargumente a fost că fanatismul a dus la războaie. Stai puțin, amice, nu e tocmai așa! Nu vorbim pe aceeași lungime de undă! Eu vorbesc dezpre creștinii ortodocși! Biserica nu obligă pe nimeni la nimic, nu o să încalce tocmai Biserica libertatea omului! - nu uitați, CREȘTINII ortodocși, căci puțini din cei botezați la noi sunt cu adevărat creștini  (cel puțin dij câte cunosc eu...) . Şi sunt absolut convinsă că nu din pricina respectării canoanelor se ajunge la război, nu, în niciun caz.

Spune-i asta chiar și unui seminarist : "canoanele sunt făcute de călugări acum 1000 de ani, nu trebuie să fim fixişti, lumea de azi este altfel". Oo, daa, lumea de asi chiar este altfel, din păcate, dar păcatele sunt aceleași  (numai că muuuult mI răspândite). Nu, noi nu ar trebui să ne schimbăm concepția despre mântuirea sufletului doar din cauza schimbării lumii în rău.

Da, sunt de acord, muzica este si o modalitate de a te relaxa, de a te binedispune, dar trebuie selectată cu mare grijă. De ce? Pentru că ar trebui să avem puțin respect pentru suflet, să nu lăsăm orice mizerie să ne întunece mintea, să ne aprindă pofte aducătoare de moarte. Spun asta cu durere. Muzica din secolul nostru este jenantă...păcat de vocile unora dintre cântăreți. Nici nu știu ce este mai grav: faptul că tineretul (nu mă lasă inima să spun copiii) cântă melodii de dragoste patimaşă/depresie, sau că astfel de melodii sunt cântate de adulți? Chiar nu aș ști ce să răspund.

Cred că lumea (vorbesc, în special, de copii si adolescenți ) ar trebui să vorbească mai mult cu părinții lor,să înțeleagă cum stă treaba cu relațiile, cu pasiunile. Dacă ar sta mai mult în preajma celor mari, ar înțelege că melodiile triste, în primul rând, fie sunt pură ficțiune, făcute doar pentru a se întreține "artistul" - sper să fie așa, fie sunt inspirate din realitate (dacă da, atunci să nu își facă iluzii: aceste "opere" ies din "experiențe" urâte, ceruturi, vieți dezordonate s.a.m.d.).

Sper să nu mă înțeleagă nimeni greșit. Este păcat să asculți unele melodii, un anumit tip de muzică, dar nu acuz pe nimeni. Fiecare face cât poate, cât vrea. Dar, totuși, dacă unii nu respectă, nu mi se pare normal să nege!

 "Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă; iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit." (Romani 14,3)

Pentru suflet...

...şi inimă. Pasajele sunt din "Cu credință și dragoste pentru omul contemporan", de părintele Paisie Aghioritul, partea a treia - "Duhul lui Dumnezeu și duhul lumii" .

 Şi continuarea...

Alte două pasaje...

Să vă fie de folos! :)

Talcuire la Evanghelia cea de la Ioan - Sf. Teofilact

25. Iar Simon-Petru stătea şi se încălzea. Deci i-au zis: Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Lui? El s-a lepădat şi a zis: Nu sunt.
26. Una din slugile arhiereului, care era rudă cu cel căruia Petru îi tăiase urechea, a zis: Nu te-am văzut eu pe tine, în grădină, cu El?
27. Şi iarăşi s-a lepădat Petru şi îndată a cântat cocoşul. 

(Ioan, 18)

„Iar Petru, cel ce foarte cu fierințeală iubea, de atâta întunecare la minte era ținut, cat si ducand ei pe Invatatorul , el nici nu se misca, ci inca se incalzeste. Deci iarasi intrebat fiind, se leapada. Si nu nuai a doua oara, ci si a treia oara. 

Dar pentru ce evanghelistii toti impreuna pentru Petru au scris? Nu pe cel impreuna cu ei ucenic graindu-l de rau, ci pe noi invatandu-ne, cata rautate este a nu lasa toate la Dumnezeu, ci in noi insine a ne nadajdui.

Si se cuvinte a ne minuna de iubirea de oameni a Stapanului, ca si legat fiind, si ducandu-se de ei, nu S-a lasat a purta de grija de ucenic, ci intorcandu-se, a cautat spre Petru, precum alt evanghelist zice (Luca 22, 61), si prin cautatura i-a imputat lui slavirea, si spre pocainta si lacrimi l-a desteptat.

Dar ceea ce atunci Petru a patimit, si acum este cu putinta a vedea pe multi din noi patimind, ca se leaga cuvantul lui Dumnezeu cel din noi, si oarecum se face rob, sau de necaz, sau de dezmierdare robindu-se; ca despre amandoua partile ne legam, si ne ducem : sau de dezmierdarile lumii, sau de necazuri, uitand pe Dumnezeu, si se osandeste cuvantul, si biruieste necuvantarea, si sluga da palma Stapanului, ca acest fel de lucru este scularea asupră a patimilor, iar mintea noastra, ca un Petru oarecarele de multe ori graieste cu indrazneala, ca nu se va lepada de cuvant, pentru aceasta si sta si se incalzeste. Sta ca ceia ce nu se pleaca nici se smereste, ci intru indrazneala sta tot asa si ramane; iar a se incalzi se zice, fiindca din fierbinteala si mandrie boleste cu semetia. Si o vadeste pe ea o slujnica, adica o dezmierdare oarecare mica si inversunatoare si indata se leapada de cuvant, si necuvantarii se supune. Inca si de vreo ispita mahnicioasa se vadeste, precum si Petru de sluga, si asa slabiciunea ei se arata. Ci sa ne rugam, ca sa caute spre noi Iisus, Cuvantul lui Dumnezeu, si spre pocainta si lacrimi sa ne ridice, iesind noi afara din curtea Arhiereului (Ioan 18, 24) care rastigneste pe Domnul, si este Stapanitor lumii. Caci cand din lume, care este curtea stapanitorului lumii vom iesi, atncea dar spre pocainta adevarata, ne vom ridica, precum si Pavel zice: „Sa iesim la Dansul afara de tabara, adica de lume, ocara lui purtand” (Evr. 13, 13). ”

(Sfântul Teofilact - Comentar la Evanghelia de la Ioan)

Copilaşi la acatist...

Să nu judecăm...

Cuvânt de la predică: "Fraților, nu judecați pe nimeni, că îl terminați pe omul acela! Îl judeci și tu, îl judecă și altu, îl judecă toți, iar el simte gândurile rele, îl terminați! Dar dacă s-ar ruga toți pentru el, nu s-ar schimba ceva oare?!"

Cuvinte de folos - Iosif Vatopedianul

"La râul Babilonului"-psalt Sebastian Heltianu şi protopsalt Laurențiu Iacob

Am intrat în perioada triodului. Deja sunt nerăbdătoare să înceapă deniile... Până atunci, trebuie să ne bucurăm de cântările de acum, toate au o frumusețe aparte.

Sebastian Heltianu parcă mângâie notele, așa îi alunecă vocea pe ele de liniștit și lejer. Mi se pare că și-o tubează, dar îmi place mult. Face formule frumoase și nu cântă strident. 

Interpretat de protopsaltul Laurențiu Iacob. Acesta cântă mult mai simplu, adică cu vocea lui, neacoperit, în stilul Nectarie protopsaltul. Îți insuflă o stare mai de plângere, parcă te apropie mai mult de înțelesul cuvintelor. 

Cea mai mare minciună pe care o auzim peste tot

<<Să reţineţi că una dintre minciunile cu un impact dezastruos asupra noastră este aceea că în viaţă trebuie să-ţi cauţi jumătatea. Ni se inoculează această minciună, prin literatură, presă, filme, încă de când suntem copii. Ni se spune că nu putem fi fericiţi decât dacă ne găsim jumptatea. Este o minciună care datează cam din perioada romanticilor, când omul s-a îndepărtat de Dumnezeu şi caută să pună pe piedestalul pe care stătuse Dumnezeu un alt om, persoana iubită.

Pentru că fiecare om e chip al lui Dumnezeu, nu jumătate de chip. Şi nu relaţia mea cu alt om mă împlineşte, ci relaţia cu Dumnezeu. Dacă stau mereu în legătură cu Dumnezeu prin rugăciune, simt adevărul celor spuse de Mântuitorul: „Împăraţia Cerurilor este înlăuntrul vostru”. Simt pace, bucurie, mângaiere, echilibru. Abia atunci relaţia mea cu alţi oameni poate deveni relaxată, neposesivă, iar gelozia, controlul, invidia şi toate celelalte care ne chinuie cad de la sine.

Doi oameni care trăiesc în Dumnezeu nu pot avea decât o relaţie foarte bună. Altminteri, eu n-am fericirea şi o aştept de la celalalt şi el o aşteaptă de la mine. De aici vin atâtea dezămăgiri, nefericiri şi drame. Omul crede că şi-a ales partenerul greşit şi de asta nu e fericit. Îşi caută alt partener şi, după un timp, simte acelaşi gol şi aceeaşi neîmplinire. Dar problema nu este acel partener, ci raportarea greşită la viaţă, că tu crezi că exista o jumătate cu care poţi să formezi un întreg.

Noi, de fapt, ne avem rădăcinile în Dumnezeu, nu în alt om, iar seva, puterea noastra de viaţă vine de la Dumnezeu şi nu de la om. E clar atunci că împlinirea nu poate să fie decât in El. Nu de la alt om trebuie să aştept fericirea, ci de la Dumnezeu. Dacă am acea împlinire profundă în Dumnezeu, pot să am şi împlinirea familială, socială… Şi mai e ceva: noi nu putem schimba pe nimeni, fiecare se schimbă numai dacă vrea. Mulţi sunt nefericiţi pentru că încearcă să-şi schimbe „jumătatea”. Femeile, de exemplu, ştiu că bărbaţii cu care se căsătoresc au anumite defecte, vicii, neîmpliniri. Dar se însoţesc cu ei, sperând să-i schimbe. Când iubeşti pe cineva, nu te căzni să-l schimbi, căci nu vei putea. Roagă-te pentru el, dă-i un sfat, o carte, şi mai departe rămâne lupta lui cu el înşuşi. Eu pot să-ţi pun în farfurie, dar nu pot să mănânc în locul tau, îţi arăt drumul, dar nu pot să merg în locul tău.

Părintele Ghelasie de la Frasinei spunea că nu conteaza atât duhovnicul, cât râvna ucenicului. Duhovnicul poate să fie un om sfânt, dar dacă tu n-ai pic de râvnă, sămânţa ta rămâne tot neîncolţită. Tu însuţi trebuie să pui sămânţa în pământ, să o îngrijeşti, să fii grădinarul propriei tale vieţi.

Problema nu e să-i schimbi pe alţii, ci să te schimbi pe tine. Odată ce vom face asta mai mulţi, se schimbă şi lumea din jurul nostru.

Părintele Dan Popovici, Schitul „Invierea Sf. Lazar” >>

Am găsit link-ul pe facebook. Cât de adevărat .... Copiii din ziua de azi  (de la 11-12 ani în sus) devin depresivi pentru că "prima iubire " a fost un rateu, că exul i-a lăsat , că au fost înșelați...ce viață este asta? NU AU CE SĂ FACĂ. Îsi ocupă timpul cum pot si, pentru că părinții sunt în mare parte a timpului plecați , copiii nu mai cer sfaturi adulților , se iau după modelele proaste oferite de societate...

Că tot a venit vorba... prima iubire este un concept abstract. Pur şi simplu, este PRIMA iubire. Oricum , nu ar trebui să fie atâtea iubiri........ De ce face lumea o tragedie din asta??.... Relațiile ar trebui să fie mai serioase....şi de la o vârstă mai matură .

Dar pentru Dumnezeu

Îmi aduc bine aminte acea dimineață. Aveam vreo 4 ani. Stăteam la vechiul bloc, lângă masa de piatra. Pe jos erau multe pietricele colorate, iar cealaltă parte a grădinii era plină de plante.

Fiind uncopil foarte inventiv, m-am gândit să Îi fac lui Dumnezeu un dar,un dar special, nefăcut de El, care să vină dooaar de la mine. Mi-am chinuit mintea, am încercat să fac o legătură de iarbă în care să pun pietricele, dar am renunțat, pentru că Dumnezeu ajutase plantele să crească...
Vreo 5 minute am încercat în zadar să fac un dar deosebit, dar o viață întreagă m-a ajutat acest eşec: faptele bune, rugăciunea şi nevoința sunt darurile noastre pentru Dumnezeu .

Doamne-ajută ! Nu uitați să Îi aduceți daruri în fiecare zi Celui ce ne-a creat!

Acatistul Sfintei Ecaterina