UK mind

La catedrală, în parculeț, este o baba (un fel de statuie) pusă pe o banca, iar o fetiță a vrut să vadă dacă este fixată, aşa că a tras de statuie în sus (era fixată, nu s-a întâmplat nimic).

O doamnă ținea de mână un băiețel de vreo 6 ani, amândoi foarte eleganți, calmi, plăcuți la vedere. Vorbeau o engleză atât de curată, de parcă erau din filme... Doamna l-a întrebat pe băiețel dacă vrea să îşi facă poză cu statuia. El s-a codit la început.

Lăsându-i timp să se gândească, a început -spre uimirea, dar şi bucuria mea- săvorbească în română,  adresându -i-se fetiței: "De ce faci asta? De ce vrei să distrugi munca altora? Ce faci tu se cheamă vandalism. Dacă ar veni fiecare copil şi ar trage puțin de ea, ar mai rămâne întreagă? ". Fetița nu cred că a înțeles prea multe, probabil s-a simțit atacată, dar asta e România.

Mi s-a părut foarte frumos că femeia aceea care,probabil, nici nu locuia aici, a încercat să facă un bine, să facă un pas spre "evoluție". Mai rar oameni care să reacționeze calm, cumpătat şi corect. Nu părea nervoasă, nu a vorbit ca...mulți români cu care au mai venit alții copii în contact: "Aoleu, dar nu ai cei 7 ani de acasă, unde este mama ta?".

Eu cred că ne lipsește dorința de a înțelege si de a ne face înțeleși. Noi vrem să rezolvăm pe loc problema actuală si, cel mai bizar, materială. Faptul că doamna aceea a pronunțat cuvântul "vandalism" a fost o ușoară formă de a-i arăta copilei ce i se poate întâmpla mai departe.

Ce am mai remarcat a fost că, după aceea, doamna a reînceput conversația în engleză cu băiețelul fără să îi pomenească despre ceea ce vorbise cu româncuța.

Tare mult îmi plac oamenii care au caracter britanic sau american. Open-minded people.