Nu am citit cartea, așa că m-am ferit să mă bag în discuții pentru a nu fi întrebată din ceea ce, cum spuneam, nu citisem. Doamna de română mă pune pe gânduri. Intervine mereu cu "ce ar spune un teolog"... şi a încheiat capitolilHarry cu un articol "Harry Potter și Biblia", articol anti-Harry Potter, dar pe care doamna şi colegii mei l-au desființat, râzând la fiecare paragraf.
"Acest un şi-a luat un timp din viața lui pentru a scrie acest articol!"- a exclamat doamna ironică, pentru început. Așa, şi? Este un act de mărturisire, acel om voia să facă un bine, să ajute oamenii şi respect autorul pentru asta.
Oamenii nu cred în vrăjitori, de aceea nu văd un pericol în astfel de cărți. Harry Potter încurajează, prin caracterul "SF", ideea că vrăjitorii nu există. Pe bune? De ce nu întreabă un preot/un călugăr cum stă treaba? Nimeni nu se laudă că e vrăjitor! Chiar am avut într-un exercițiu de comentat "trucul diavolului" (este oribil să se ajungă aici...), care nu mai stiu exact cum suna, dar ideea era că cel mai bun truc al răului este să își ascundă existența. Bineînțeles, toți colegii au fost de acord că binele și răul sunt relative. Așa că, de ce??, nu înțeleg cum de nu fac legătura între informații: ei cred că vrăjitorii nu există, deci vrajitorii și-au atins scopul, diavolul şi-a atins scopul.
Nu ştiu ce să mai zic... este absolut jenant... ar trebui să fie altfel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu ai idee cât mă bucură să citesc impresiile cititorilor mei ❤