Criticilor mei-Mihai Eminescu

-Poezia completă-

Multe flori sunt, dar puține
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieții,
Dar se scutur multe moarte.

E ușor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ți frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Ca şi flori în poarta vieții
Bat la porțile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veșmintele vorbirii.

De-unde iei privire clară,
Care’n liniște alege,
La gândiri menite vieții
Viața’n floare să le-o lege.

Si c’o singur-creatoare
Trăsătură de condei
Unor să le dai viața
Altor viata sa li iei.

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ți viață,
Unde ai judecătorii,
Nendurații ochi de gheață?

Ah! atuncea ți se pare
Că pe cap îți cade cerul:
Unde vei gasi cuvâtul
Ce exprimă adevărul?

Critici voi, cu flori deşarte,
Care roade n-ați adus
E ușor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.

Mihai Eminescu, decembrie 1983