Dating with siblings

Vineri. Ora 18:45. Mă pregătisem pentru o baie caldă la care te împingea vremea mohorâtă de afară. Prietenul meu răspunde la mesajul trimis cu câteva minute înainte (7, ca să păstrăm exactitatea), întrebându-mă cum îmi convine ora 8 pentru a ne vedea. Se înnorează puțin și fața mea. Nu puteam să merg proaspăt spălată pe cap în vântul de afară. Așa că las de la mine, spun că e perfect la 8 și o invit pe Ecaterina să se bucure de apa pregătită inițial pentru mine. Ecaterina își face baie, se usucă pe cap. Nimic mai normal până acum. Dar apoi se apropie ora 8 și începe milogeala: nu mă lăsa singură!, nu ți-e milă de mine?, eu nu stau în casă singură!sau mă trimiți în fața blocului singură pe bancă ? etc. Bine, ce să-i faci. Când ești și under pressure cu timpul (pentru că nu ne cunoaștem destul de bine viteza de pregătire ) și auzi un glas lângă tine când pițigăiat, când răstit, normal că cedezi - cât de rău poate fi?...

Cobor. Binecrescută fiind, îi prezint situația prietenului meu, cum că Ecaterina a venit pentru că nu voiasă rămână singură. Bineînțeles, nu a comentat nimic.

Cu mult tact, Eca ne întreabă dacă avem vreun plan. Răspunsul este negativ, așa că Ecaterina propune să mergem în cutare loc. Îi zâmbesc frumos și o las (mai degrabă pun) să care umbrela mea. Favoare în schimbul alteia.

Începem să mergem. Ecaterina își intră în ritm, dar nu neapărat cu pasul, ci mai milt cu relatarea întâmplărilor pe care le are mereu la îndemână când găsește pe cineva care să o asculte ( să aibă 2 urechi - singura condiție pentru a fi delectat cu ele). Vorbește, vorbește. Mai spune câte ceva de mine pentru că, da, nu m-a dat cu totul uitării. După vreo 5 minute de aproape monolog, vine o întrebare bruscă: " tu ce mai zici, Maria?". Normal că nimic. Te ascultam pe tine. :) Totuși, încerc să trec peste momentul de "gol" și încep să spun ceva. Doar încep, pentru că Ecaterina vine cu o completare. "Vorbeam eu" îi zic. "Daa,dar am și eu de zis ceva și termin!". Bineînțeles că a uitat :) . Prima încercare. Iar vorbește. Partea bună e că te și face să râzi, deci mi-a trecut din supărare pe parcurs.

Mai trec 5 minute. Mă apuc să spun din nou ceva. Ecaterina avea ceva de spus mai de demult, așa că trebuie să cedez din nou. A doua încercare.

Tot restul plimbării a vorbit. În drumul spre întoarcere, Ecaterina și prietenul meu au început să facă glume pe seama înălțimii mele,întrucât sunt "chiar înaltă pentru un pitic". Mi-a venit puțin să plâng,dar aici nu era ceva așa de însemnat. :) Legându-se de asta,Ecaterina a început să vorbească despre mine. Am oprit-o. M-a pus să vorbesc eu despre ea: "ți-am făcut destulă reclamă, acum fă-mi și tu mie". M-am apucat, ca o soră docilă, însă n-au trecut 4 minute și a zis să aleg o situație mai bună prin care să fie caracterizată. A treia. I gave up...

Am ajuns la bloc. Ne-am mai întâlnit cu un alt cuplu. Iar Ecaterina stătea, stătea, stătea... (da, și mai și vorbea). I-am zis de câteva ori, mai mult sau mai puțin direct, să urce, dar nimic. De ce să piardă și ea o ocazie de a mai sta puțin la taifas? S-a întunecat bine când a chemat-o tati în casă. Scăpasem... Dar răul se produsese. Nemulțumirea se simțea puternic în interiorul meu.

La despărțirea de prietenul meu
-Ce are Maria?
.
.
.
-Nimic.

Pupând-o pe infractoare