Azi am participat pentru a doua oara la o inmormantare. O ruda foarte indepartata, inaintata in varsta - nu a luat pe nimeni pe nepregatite (boala, suferinta, spusele doctorilor), in afara de inimile indurerate ale celor din familie sau ale altor apropiati.
Desi eram obosita (nesomn, caldura, agutatia de dinainte), cuvintele slujbei au miscat putin o inima impietrita. Si cum nu?
Auzi despre moartea trupeasca, despre desertaciunea lumii acesteia, dar vezi si trupul neinsufletit, care s-a luptat cu multe de-a lungul timpului, iar din acest moment doar sufletul traieste. Si, ceea ce e cel mai important, traieste conform trairii pamantesti.
Cred ca ar trebui sa participam mai des la inmormantari, chiar daca nu sunt ale celor apropiati noua. Poate asa vom constientiza ceva mai mult ca lumea de aici ARE sfarsit... Si, totodata, ca suntem nemuritori cu sufletul .
Dumnezeu sa il ierte si sa il odihneasca!
Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu ai idee cât mă bucură să citesc impresiile cititorilor mei ❤